Farmecul comunicării se vede cel mai bine atunci când reușește să facă punte între mai multe lumi aparent contradictorii – lumea științifică și cea non-științifică, lumea tehnică și cea non-tehnică etc. Însă, ca asta să se-ntâmple, este nevoie de un limbaj comun, care să medieze și să accesibilizeze cunoașterea, pentru ca în final să încurajeze dialogul.

Mădălina Cocea, invitata noastră de astăzi, „traduce” de peste 15 ani limbajul științific în conținut accesibil, pe înțelesul unui public larg. Mădălina este specialistă în comunicare științifică, scrie articole de popularizare a rezultatelor științifice românești, ține traininguri de comunicare pentru cercetători, organizează evenimente de știință pentru public, cum ar fi Noaptea cercetătorilor, și, în fiecare lună, trimite un newsletter despre știință și comunicare (vă puteți abona aici).

Pentru că, la fel ca în cercetare și știință, și în lumea de business există domenii cu un limbaj preponderent tehnic, povestim cu Mădălina despre cum comunici simplu subiecte complicate, ce presupune munca de remodelare a unui limbaj inaccesibil pentru publicul larg, de ce e ea importantă și care sunt regulile de care trebuie să ținem cont.

Insight-urile Mădălinei sunt excelente atât pentru lumea de știință, cât și pentru cea de business. Read along 👇

Mădălina, o mare parte din munca ta înseamnă să „traduci” lucruri complicate din știință și cercetare în subiecte pe-nțelesul tuturor. Ce presupune, concret, efortul de simplificare din spate?

Uneori mă simt ca un vânător de comori. Sentimentul meu preferat este atunci când, într-un hățiș de cuvinte de specialitate, în mijlocul unui jurnal științific sau undeva în paragraful 20 al unui proiect de cercetare, găsesc o informație care îmi provoacă un „wow” interior. Este o reacție care îmi semnalizează că există un potențial de comunicare al acelui studiu către publicul larg. Mă bucur ca și cum aș fi descoperit un diamant în forma lui brută, pe care abia aștept să îl arăt publicului larg, după ce este prelucrat și pus în valoare. Din momentul în care identific acel aspect care poate genera uimire și curiozitate, consider că trei sferturi din munca de „traducere” este deja făcută.

Sunt convinsă că cercetarea din România este plină de astfel de comori, doar că ele sunt momentan mai dificil de descoperit. Cei care le creează sunt interesați în primul rând de excelență științifică, iar aceasta se stabilește într-o comunitate restrânsă de specialiști. Cei care s-ar bucura de ele se simt intimidați de limbajul complex și de conceptele științifice avansate care trebuie înțelese. Așa că „traducerea” înseamnă să mă folosesc de poziția mea la granița dintre cele două lumi —am un master în științe pe lângă pregătirea în comunicare — și să încerc să aduc bogățiile dintr-o lume în cealaltă.

Mai departe, felul în care „prelucrez diamantul” se bazează pe discuții cu cercetătorii implicați. Unul dintre podcasturile mele preferate de știință, Ologies, are un slogan care spune „Ask smart people stupid questions” — „Pune întrebări stupide oamenilor deștepți”. Fix aceasta este abordarea mea. Adresez foarte multe întrebări, încerc să aflu cât mai multe „de ce”-uri și „cum”-uri. Verific în rânduri repetate dacă am înțeles corect, iar textele finale, înainte să apară public, sunt verificate, negociate și aprobate într-un efort de echipă cu cei care îmi solicită serviciile de comunicare.

La fel ca în cercetare și știință, și în lumea de business există domenii cu un limbaj preponderent tehnic, de care antreprenorii sunt atașați. De ce e important să remodelăm jargonul unui domeniu mai ales atunci când încercăm să ajungem la un public mai larg?

Am observat că limbajul de specialitate nu e doar apanajul mediului științific. Atunci când citesc simple postări de Facebook ale unor companii —mai ales din domeniul IT, dar nu numai — am impresia că am ajuns la o petrecere unde nu eram invitată. Știu că jargonul este comod. De cele mai multe ori, este folosit inconștient. Folosim atât de des cuvinte de specialitate în mediul nostru obișnuit, încât uităm că nu sunt cuvinte banale sau ușor de înțeles pentru ceilalți.

Pentru cei care sunt un pic în afara subiectului, mai ales pentru publicul larg, acest jargon acționează ca un foarfece: unde apar cuvintele tehnice, acolo se taie firul comunicării. Dacă vrem să ajungem la publicul larg, atunci trebuie să folosim un limbaj care invită înțelegerea și dialogul, nu unul care ridică obstacole. Mi se pare cea mai de bun-simț regulă în comunicare.

Ce tipologii de conținut (scris sau vizual) sunt cele mai potrivite pentru a accesibiliza un text tehnic/ științific?

Cred că răspunsul „corect” ar fi că este un mix între scris, audio, video și grafic, dar nu pot să dau acest răspuns din tot sufletul. Mai degrabă conținutul ar trebui să fie de tipul „bun”. Să fie un conținut care este gândit pentru a fi relevant pentru alții, și nu doar de dragul de a fi făcut, pentru că trebuie bifat un indicator din proiect, un livrabil, o campanie.

Care sunt regulile pe care ar trebui să le respecte un conținut științific „tradus” pe înțelesul tuturor?

Înainte de reguli, aș spune că există o atitudine de bază: să nu pleci de la ideea că românilor nu le pasă de știință. În 2020, încă de la începutul pandemiei, am început să monitorizez cercetările românești pe tema Covid-19, pentru că în presă se vorbea doar despre „cercetătorii americani / britanici / israelieni”. Știam că asta se întâmpla nu din cauză că presa ignora studiile românești, ci pentru că jurnaliștii nu știau și nu aveau cum să afle de ele. Un an jumătate mai târziu, după aproximativ 130 de articole științifice selectate și rezumate în termeni mai simpli, pot spune cu certitudine că atât presa, cât și publicul larg, își doresc să știe ce se întâmplă în România în zona științifică.

Acum „reguli”.

O primă regulă ar fi: dacă vrei să vorbești despre lucrurile care te interesează pe tine, vorbește în oglindă; dacă vrei să ajungi la o anumită audiență, trebuie să înțelegi care este interesul său, să vezi dacă mesajul tău este relevant, apoi să comunici pe limba audienței, nu a ta.

Un al doilea principiu după care mă ghidez e furat din basmul cu cei trei ursuleți și fetița cu cosițe de aur, Goldilocks: mesajul nu trebuie să fie nici prea cald, nici prea rece. Conținutul trebuie să fie suficient de ușor de înțeles, dar audiența să învețe ceva în plus din el. Atunci când vorbim despre „publicul larg” sau „audiență de masă”, conceptul are intrinsec o notă disprețuitoare — sunt cei care se uită la știri despre crime și violuri. Dar este o concepție greșită. Oamenilor le place să învețe lucruri noi și să fie un pic mai deștepți la finalul unui text decât la începutul lui, atâta timp cât nu sunt tratați cu superioritate.

A treia regulă sună cam așa: dacă eziți între a explica sau a considera că publicul știe ceva, explică. Oamenii de știință se feresc de ideea de a bagateliza sau a vulgariza un concept, dar comunicarea de știință nu înseamnă asta. Mai degrabă, înseamnă a înțelege nivelul la care se află o anumită audiență, a veni spre ea, a o lua de mână și a o duce câțiva pași mai încolo pe potecă. Altfel, dacă oamenii de știință se plasează în vârful unui munte și le fac din mână celor de jos, să nu se supere când nu va urca nimeni până acolo.